Trionic Walker pare să ofere o viață nouă. Poate fi oare adevărat?

Spuneți-ne mai multe despre dumneavoastră și despre ce ați făcut

Am predat toată viața în școli cu internat, împărtășind entuziasmul pentru activitățile în aer liber. În 1971 am condus o expediție în Islanda. În 1982 un grup de 23 de persoane a pedalat de la Miami la Ottawa, iar în 1986, 26 de copii de 13 ani, printre care un viitor ambasador american, au parcurs cu bicicleta traseul de la Land's End la John O'Groats. Împărtășindu-mi astfel pasiunile, am putut oferi tinerilor încrederea în sine pe care o aduc provocările fizice. 

La pensie, am putut parcurge Camino cu bicicleta, am descoperit Noua Zeelandă și am pedalat în Rajasthan, Kerala, Thailanda și Laos. Experiențe uluitoare.

Dar toate acestea au avut, în cele din urmă, un cost fizic. La 82 de ani am dezvoltat o boală reumatică gravă și osteoporoză. Boala mi-a erodat baza coloanei vertebrale și mi-a deformat postura prin cifoză. Am devenit predispus la noi fracturi. Dragostea mea pentru mișcare părea limitată la ajutorul unui scaun special.

De ce ați contactat compania Trionic?

Din pură întâmplare, am dat peste o reclamă Trionic în revista The Oldie. A apărut o singură dată și mă gândesc des cât de norocos am fost că am decupat-o și m-am gândit la ea. Da, era scump, dar Walker părea să ofere o viață nouă. Putea fi oare adevărat? Știam că mersul natural nu se va mai întoarce niciodată, dar s-a dovedit cea mai bună investiție pe care aș fi putut-o face. Mi-a permis să ies afară. Mi-am putut pune în mișcare membrele. Mi-am putut reface sănătatea. Am putut socializa și urmări natura și lumea din jurul meu. Ce întorsătură s-a dovedit a fi Trionic Walker! Mi-a permis să-mi descarc în siguranță baza coloanei, sursa durerii mele, și mi-a oferit un sprijin sigur și confortabil ori de câte ori trebuia să mă odihnesc.

Ce ați reușit să faceți cu Trionic-ul dumneavoastră și nu credeați inițial că puteți?

În 1998 am înființat o fundație care îi ajută pe cei aflați în nevoie. Suntem cu toții voluntari cu experiență variată. Din păcate, în iulie 2024 trezorierul nostru onorific a aflat că a fost diagnosticat cu boala neuronului motor (MND), pentru care nu există vindecare. Îl cunoșteam pe Jonathan de 35 de ani și, după cum vă puteți imagina, îmi doream cu disperare să fac ceva care să-l poată ajuta pe el, familia și prietenii lui, în fața declinului rapid care îl aștepta.

Încrederea pe care o aveam în Trionic Walker-ul meu mi-a dat ideea să organizez iarna un marș caritabil în Lake District, o provocare fizică ce, în mod ironic, m-a făcut mai sănătos.

În marșul meu caritabil mi-am propus să parcurg 100 de mile (circa 160 km) în timpul iernii, în medie cam 2 mile pe zi, cu ajutorul Trionic Walker-ului meu; anvelopele sale cu aer fac față terenului denivelat și vremii rele. 

Am început pe 17 octombrie, iar astăzi, deja în februarie, am parcurs 167,3 mile. Sper să ajung la 200 până când voi termina, pe 28 februarie. Până acum am strâns în total 4633 de lire, inclusiv Gift Aid (încă nesolicitat de la HMRC). Totul este donat către MND Association. 

Care este următorul dumneavoastră obiectiv cu Trionic-ul? 

Spre sfârșitul lui noiembrie, un ziar local a publicat un articol despre planurile mele pentru marșul caritabil. L-a citit o femeie care, cu doar o săptămână înainte, își pierduse tragic soțul din cauza unui cancer agresiv. Amândoi erau oameni activi, iubitori ai naturii, și credeau că mișcarea l-ar putea ajuta, așa că au cumpărat un Trionic Veloped, pe care el a apucat să-l folosească doar de câteva ori. Ea și-a dorit să-l primesc imediat și să-l folosesc în memoria soțului ei. Locuind în Lake District, merg în afara drumurilor din aprilie până în noiembrie, așa că sper mult ca Veloped-ul, cu capacitățile sale de teren, să-mi extindă raza până pe dealurile joase – mereu în amintirea recunoscătoare a lui David. Și mulțumesc, Johan, că l-ai adaptat nevoilor mele.